Skip to content

Biserica Harul - Siret

  • Increase font size
  • Decrease font size
  • Default font size
Istoricul bisericii din Siret

         Pe malul râului de la care şi-a împrumutat numele, înconjurat de dealuri molcome, smălţuite cu vestigii care ţin trează amintirea locuitorilor din zonă şi nu numai, coborând pe drumul care şerpuieşte în stânga dealului „trei brazi” se conturează liniştitul orăşel Siret.

         A doua reşedinţă voievodală a Moldovei în timpul domniei lui Petru I Muşat(1375 – 1391), Siretul cunoaşte prima atestare documentară în anul 1164 fiind menţionat, alături de Suceava, într-o listă slavonă numită „Voskrenskaia letopis” întocmită de istoricul bizantin Nicetas Choniates. Însă prima menţionare documentară internă a oraşului Siret este făcută în documentarul din 1 mai 1384, emis de către domnitorul Petru Muşat, document în care este specificat locul în care urma să fie înmormântată mama voievodului, Margareta Muşat. Înainte de a încheia acest scurt paragraf, ce fixează în timp şi spaţiu oraşul nostru, se cuvine să mai amintim că în 1371, la solicitarea lui Petru Muşat vine în Siret primul „misionar” în persoana nobilului polon Andrei Vasilo care înfiinţează la 9 martie Episcopia catolică.

         În ceea ce priveşte istoria creştinilor după Evanghelie din Siret, trebuie să ne întoarcem cu vreo opt decenii în urmă. În anul 1918 fratele Andruseac Dumitru, întors din prizonierat, începe lucrarea de evanghelizare din oraş şi zona Bucovinei. Om respectat de consătenii săi şi apreciat ca unul din gospodarii de frunte ai satului Perjeleuca, având şi o viaţă frumoasă în familie, el a început să vorbească şi altora despre nepreţuita comoară primită prin credinţă, în jertfa Domnului Isus Hristos la cruce. Ecoul chemării dragostei divine a fost auzit mai întâi de tânărul Ilie Hamaliuc, apoi de familia acestuia, care au format un mic grup de credincioşi dedicaţi rugăciunii , citirii şi vestirii Cuvântului.

         Un an mai târziu, mesajul Scripturii răspândit de aceşti doi fraţi a pătruns în oraşul Siret. Fraţii Dumitru şi Andrei Uricec au preluat misiunea fratelui Ilie Hamaliuc, plecat militar, perseverând în rugăciune şi studierea Cuvântului lui Dumnezeu.

         Mai trece un an şi grupul de credincioşi din Siret se măreşte. Se întorc la Hristos câţiva localnici care participau pe ascuns la întâlnirile fraţilor noştri. Se simţea, din ce în ce mai acută, nevoia unui loc stabil pentru întâlnirile duminicale. Spaţiul este oferit de fratele Mihai Coroliuc.

         Pentru că la numărul credincioşilor se adăugau noi suflete, adunarea s-a mutat, în anul 1922 în casa fratelui Uricec Andrei. Timp de doi ani „Cuvântul viu şi lucrător”, rostit  aici, a descătuşat multe inimi îngreunate de păcat.

         În această perioadă revine şi activează în zona Bucovinei fratele Teodor Schipor. În 1914, pe când era elev la Şcoala Normală din Cernăuţi, Teodor cunoaşte o tânără credincioasă stundistă, cu care mai târziu s-a şi căsătorit. Aceasta îi vesteşte Evanghelia şi-l invită la o adunare germană, unde îl primeşte pe Domnul Isus. Din cauza credinţei, acum învăţătorul Teodor Schipor este nevoit să părăsească şcoala şi să se întoarcă în satul natal Corceşti, judeţul Storojineţ. După război, fratele Schipor se stabileşte în adunarea din Iaşi, unde se dedică trup şi suflet vestirii Cuvântului lui Dumnezeu.

         Între anii 1924 – 1931 adunările s-au ţinut într-o casă luată cu chirie pe strada Gării, în spatele cazărmii.

         Abia în anul 1935 a început construcţia casei de rugăciune de pe strada 1 Mai, nr. 15, după proiectul realizat de fratele Johan Buhrer din Ploieşti, unde credincioşii din Siret se adună şi în prezent. Construirea unui asemenea edificiu, care reprezenta cea mai mare casă de rugăciune din ţară la vremea aceea, a necesitat unele sacrificii şi multă dăruire din partea credincioşilor locali. Astfel, bunurile economisite erau valorificate iar banii erau donaţi în fondul pentru construcţie. Pe lângă acestea, Domnul a trimis şi un ajutor financiar consistent (300.000 de lei la vremea aceea era o sumă colosală) din partea credincioşilor din Anglia printr-un frate misionar cunoscut de sireteni doar cu numele de Thompson. Dar în afara problemelor materiale, fraţii înfruntau cu post şi rugăciune, tot felul de împotriviri din partea autorităţilor. Această lucrare i-a impresionat pe fraţii străini care vedeau cum, prin participarea fiecăruia după puterile sale, construcţia progresa încetul cu încetul.

         La 31 mai 1936, de rusalii, fraţii din Siret au invitat fraţi şi surori din mai multe adunări din ţară, pentru a participa la inaugurarea noii clădiri. Aceasta era acum suficient de confortabilă şi de spaţioasă pentru a găzdui Conferinţa generală

anuală, la care au participat reprezentanţi ai Adunării creştine din Moldova, Basarabia, Bucureşti, Ploieşti şi Cluj precum şi membri ai adunărilor din zonă. Mesajele rostite în limba română, ucraineană şi germană de fraţii dăruiţi: Alexandru Panaitescu (fost preot ortodox), Ilie Georgescu, Florea Moisescu, Teodor Schipor, Ilie Hamaliuc şi de V. Tahane (frate evreu), au creat o atmosferă divină, de neuitat pentru sutele de ascultători prezenţi. De atunci a devenit un bun obicei ca an de an, de Rusalii, la Siret să aibă loc asemenea întâlniri cu fraţi din toată ţara. După acest eveniment, beneficiind şi de studii biblice corespunzătoare, fraţii din Siret au continuat să lucreze cu şi mai mult avânt în zonă. Rezultatele nu au întârziat să apară: adunarea din Siret creşte numeric şi calitativ, iar fraţii evanghelişti (Schipor Teodor, Andruseac Dumitru, Bodzeac Luca, Cuciureanu Teodor, Hamaliuc Ilie) au început plantarea de noi adunări în zonă (Bănceşti, Văşcăuţi, Bălcăuţi, Grăniceşti, Româneşti, Todireni, Tereblecea, Stârcea, Dumbrava, Tureatca).

         Din dorinţa sinceră de a fi cât mai realişti, amintim faptul, că în ciuda vigilenţei fraţilor, Satan nu o dată a luptat să distrugă tot ce s-a agonisit pe tărâm spiritual. Au existat şi fraţi mai puţin receptivi la şoapta Duhului lui Dumnezeu care au creat probleme fraţilor lucrători.

         În această perioadă se cristalizează un cor şi o orchestră de mandoline împreună cu fraţii şi surorile din Negostina, sub bagheta unei tinere basarabence, sora Marusia, absolventă a Conservatorului de Stat din Chişinău. Seriozitatea coriştilor şi a orchestranţilor i-au impresionat şi pe necredincioşii din siret şi Negostina. În plină campanie agricolă, în fiecare miercuri la orele 15, sătenii îi puteau vedea pe corişti părăsindu-şi activităţile în favoarea repetiţiilor. După un timp zgomotos produs de căruţele credincioşilor care coborau spre localitate a devenit cel mai sigur orgoliu: „Este ora 3, pocăiţii se duc la repetiţie!”

         Perioada interbelică a fost un timp binecuvântat de Domnul. Vizitele fraţilor din străinătate: Stuard K. Hine, Thompson, Richard J. Hill (Anglia) precum şi a multor fraţi din Germania, ale căror nume nu au fost reţinute, au încurajat mult lucrarea din zonă. Chiar mesajul de la frângerea pâinii era rostit, prin rotaţie în limba română, ucraineană sau germană. Cântările corului erau interpretate în aceleaşi trei limbi.

         După căsătoria sorei Marusia cu fratele Bejenaru Costică şi stabilirea acestora în judeţul Timiş, activitatea corului a cunoscut un mic declin. Plecarea surorilor Grety Marcinska şi Elza Hamaliuc (despre care nu deţinem prea multe date) a făcut ca grupul din Negostina să se retragă în localitate, continuându-şi activitatea mai întâi sub conducerea fratelui Vasile Cipeha, iar mai târziu a fratelui Vasile Harasemiuc. La Siret corul stagnează până când fratele Ioan Mateiciuc reuşeşte să formeze un nou cor cu un nivel calitativ ridicat. Din motive obiective însă, fratele Ioan se mută în anul 1982 la Braşov.

         Revenind la perioada de după cel de-al doilea război mondial constatăm ridicarea unor fraţi lucrători tineri care continuă cu mult zel lucrarea de vestire a Cuvântului Sfânt. Printre aceştia se numără: Vasile Coroliuc şi Ioan Mihailiuc. Adunarea din Siret este reîmprospătată, prin convertirea în anii ’50 a unor tineri cu un potenţial deosebit: Mihai Marianciuc şi revenirea din Braşov a fratelui Ilie Calancea (1953), frate care a lucrat mult la consolidarea adunării din cartierul Tohan (Braşov). Plecarea fratelui Ioan Mihailiuc , petrecută în anul 1955 a  lăsat un gol care cu greu a putut fi umplut. Demn de apreciat este faptul că departe fiind, el nu şi-a uitat „adunarea mamă” şi este alături de fraţi ori de câte ori are posibilitatea.

         Începând cu anii´0, cu toate că pulsul lucrării a scăzut, unii fraţi au continuat să lucreze în ciuda restricţiilor impuse de regimul comunist. Nu o dată, fraţii au fost persecutaţi şi anchetaţi datorită literaturii creştine ascunse în grădină sau chiar sub podeaua din adunare. Fratele Teodor Schipor, iar mai târziu fiul său Teodorel au continuat activitatea misionară din zonă.

         Nu în ultimul rând se cuvine să amintim dăruirea în lucrare a fraţilor: Filip Bâlbă, Ioan Smoleac, Ioan Alecsa.

         Referitor la localul casei de rugăciune, s-ar mai putea face unele precizări. Mai întâi, nu toate dependinţele au fost finalizate în anul 1936. Faţada, de exemplu, a putut fi finisată abia în 1970. Apoi, interiorul a fost finalizat în două etape: 1976 şi 1989, în timp ce demisolul, unde astăzi funcţionează o grădiniţă creştină, a rămas neamenajat până în decembrie 1990. Datorită perseverenţei generaţiei tinere de presbiteri, a lucrătorilor, a grupului de tineri şi a fraţilor în etate, care i-au susţinut, aspectul interior al adunării este corespunzător cerinţelor actuale. A mai rămas partea exterioară a clădirii, care necesită un efort financiar mult peste puterile comunităţii.

         Privind în istoria acestei adunări şi discutând cu fraţii mai în vârstă, înţelegem că tot ce s-a înfiripat aici, în Siret s-a făcut prin credinţă. Parcă vedem cum defilează „veteranii credinţei”, prezentându-şi onorul în faţa Comandantului Suprem rostind solemn: Prin Credinţă!... iar Cuvântul Domnului continuă: „… au cucerit împărăţii, au făcut  dreptate, au căpătat făgăduinţe.. Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit; pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să nu ajungă ei la desăvârşire fără noi”.

1.      Nume dat de populaţia rusă, credincioşilor veniţi din Germania la mijlocul secolului al XIX – lea.

2.      Fratele Thompson făcea parte din delegaţia corpului diplomatic englez la Bucureşti. Lucrul acesta era cunoscut doar de câţiva fraţi de încredere din adunare, numele de familie fiind ţinut secret tocmai din cauza poziţiei politice. Mai târziu, autorităţile comuniste aflând de statutul acestui frate şi-au propus să treacă clădirea în patrimoniul statului şi să o transforme într-un depozit sau club pentru tineret. Planul a fost dejucat de statornicia fraţilor din această localitate.

3.      Cf. That is the World – vol. 9. Cap. 13 (Where the Danube Ends), pag. 156

4.      Idem. – fratele Hill a fost englez, a locuit tot timpul în Anglia până la venirea lui ca misionar în adunarea din Siret, de unde a şi plecat la Domnul după o activitate rodnică şi îndelungată. Fraţii din adunarea din Siret, ulterior, au decis să ridice o piatră de aducere aminte la mormântul acestuia în cimitirul CDE Siret. După moartea fratelui Hill, soţia împreună cu copiii nu s-au mai întors în Anglia, stabilindu-se în Statele Unite – se pare că autorul articolului nu a fost suficient de informat despre originea fratelui Hill.

 

Cornel Haureş

 

Evenimente

Duminică, 03 sept. 2017

Dimineata, de la 9.30 - program normal, fr Romi Misoanca.

Dupa amiaza de la ora 17.00 va fi un timp de părtășie